În continuare aveți prezentați pașii necesari pentru a configura un cont de email pe un iPhone.
Înainte de a începe, asigurați-vă că aveți un cont de email valid și ați colectat toate datele necesare: numele de utilizator pentru contul de email, parola contului, adresa serverului IMAP/POP și SMTP. Spre exemplu dacă aveți domeniul cu numele domeniu.ro și un cont de email, în forma "utilizator@domeniu.ro", numele de utilizator va fi utilizator@domeniu.ro, iar adresele serverelor "mail.domeniu.ro", atât pentru IMAP/POP cât și pentru SMTP.
1. Intrați în meniul telefonului la "Configurări (Settings)" » "Mail, Contacte, Calendar" » "Adaugă cont" » "Altul (Other)" » "Adăugare cont mail".
2. La următorul pas se completează câmpurile: nume, email, parolă și descrierea contului (de exemplu "Personal", sau "Servici").
3. La pasul 3 completăm detalii importante precum serverul de mail. Acesta este sub forma mail.domeniu.com, și este același atât pentru Intrare cât și pentru Ieșire (Incoming/Outgoing mail server). Dacă după completarea serverului de mail se deschide o fereastră cu un avertisment, trebuie dat "Continuare / Continue".
La unele variante mai noi de iOS, e recomandat să dați "Detalii" » "Acceptă certificat" și abia apoi să dați "Continuare / Continue".
După completarea acestor pași ar trebui să aveți un cont de email funcțional.