Despre SMTP

Ce este SMTP ?
SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) este un protocol care permite trimiterea emailurilor. SMTP face parte din structura protocolului TCP/IP și folosește un proces care stochează și trimite date pentru a realiza trimiterea corespondenței. SMTP lucrează împreună cu MTA (Mail Transfer Agent) pentru a asigura că mail-ul ajunge la serverul și la căsuța de email corectă. SMTP-ul trimite instrucțiunile către MTA, care la rândul său se asigură că contactează MTA-ul corect pentru preluare.




Istoric

SMTP își are originile în 2 implementări descrise în 1971, Mail Box Protocol și SNDMSG, ambele fiind folosite în ARPANET (Rețeaua internă guvernamentală al SUA). În 1973 următoarele implementări au fost FTP Mail și Mail Protocol, acestea fiind folosite până în 1980, când Jon Postel propune SMTP și este publicat ca idee în 1981 ca RFC788.

Folosirea SMTP a devenit comună la începutul anilor 80, fiind folosit împreună cu UUCP (Unix to Unix Copy Program). Ambele foloseau ideea tehnologiei de stochează și trimite, fiind și primele exemple de Push Technology.

În primele faze, SMTP permitea doar autentificare pe o rețea locală cu o adresă IP permisă de administratorul de rețea, dar acest lucru nu mai este general utilizat în zilele noastre întrucât mulți folosim SMTP pe mai multe device-uri (telefon, tabletă, laptop) și rețele diferite cu adrese IP diferite (rețea birou, acasă, 3G-4G) care ne oferă prin DHCP adrese IP care nu sunt sub controlul celor care oferă serverul de emailing. De aici vine autentificarea SMTP.

Cum functioneaza SMTP?




SMTP ofera un set de coduri care simplifica comunicarea intre serverele de mail. Este o prescurtare algoritmica a mesajelor care permite serverelor sa fragmenteze parti ale mesajului in categorii pe care celelalte servere le pot intelege. Cand se trimite un mesaj, acesta este fragmentat in linii de text despartite de catre cuvintele sau cifrele de cod ale SMTP, care permit identificarea si scopul fiecarei sectiuni.

SMTP ofera aceste coduri, iar software-ul de email este folosit sa le interpreteze.

SMTP poate transmite doar text, fara grafice, atasamente sau semnaturi. Din fericire, noi avem la dispozitie MIME (Mutipurpose Internet Email Extensions) care ne ajuta sa codam in format text orice alt element ar contine email-urile naostre, si asa putem trimite orice email prin SMTP.

Trimiterea efectivă se face prin “împingerea” mail-urilor către serverul de trimitere MTA, de unde pleacă către serverul de primire. De fapt, sortarea se face pe baza serverelor de primire și nu pe baza căsuțelor de email finale (destinatar). SMTP este destinată exclusiv trimiterilor, astfel încât de primire și organizare internă se ocupă protocoalele POP3 sau IMAP.

De exemplu, toate serviciile de email folosite de pachetele de găzduire Hosterion folosesc serviciile SMTP când un utilizator trimite mail de pe software-ul de mailing și se conectează la serverul nostru de trimitere.

Securitate

Porturile standard folosite de SMTP sunt 25 si 26 pentru conexiune necriptată (UNSECURE), 465 pentru conexiune criptată SSL sau 587 pentru conexiune criptată TLS. Desigur, se pot folosi și alte porturi interne pentru trimitere. De exemplu în intranet la companii, dar nu sunt suportate în mod oficial.

Autentificarea SMTP sau SMTP AUTH descrie procesul de autentificare a clienților care se conectează la serverul de mailing prin mecanismele suportate de server. Acest proces asigură trimiterea email-urilor fără ca cineva să se poată folosi de adresa respectivă.

Aici intervine spoofing care, în varianta simplă, înseamnă afișarea falsă a celui care ne contactează. Aici poate fi vorba de email-uri, numere de telefon sau chiar și site-uri, sau chiar extrem de complexă precum adrese de IP sau servere DNS. În general, email spoofing se face prin înlocuirea căsuței ”from” ca să arate de parcă email-ul a venit de la o sursă de încredere. În general serviciile de mailing au sisteme de protecție împotriva acestor atacuri precum DKIM (DomainKeys Identified Mail), SPF (Sender Policy Framework) și cunoscutul black listing pentru IP-uri cu activitate suspectă.

Spamming este o practică folosită de pe sistemele de mesagerie, inclusiv email, care trimite mesaje nesolicitate la multiple date de contact precum: email, telefon, mesagerie digitală. La fel ca la spoofing, sistemele de mailing au propriile sisteme de securitate împotriva spammerilor. Cele mai cunoscute fiind blacklist-urile si blocarea IP-urilor cunoscute sau noi de pe care se trimit mesaje de tip spam, politicile de verificare autor. Toate serviciile de colaborare email de la Hosterion au aceste filtre împotriva spam-ului și a spoofing-ului.

Probleme comune și soluții

1. Verificați conexiunea la internet. Da, se întâmplă ocazional ca cele mai simple probleme trec neobservate si câteodată ne amestecăm în complexități doar ca să ne dăm seama că nu avem acces la internet. Soluție - Deschideți o pagină nouă și verificați dacă se încarcă, sau din CMD folosiți comanda PING câtre adresa de IP 8.8.8.8 (este serverul de DNS Google)

2. Verificați detaliile serverului SMTP. Dacă datele de conectare sunt corecte, dacă putem accesa serverul SMTP, aici puteți verifica datele de conectare primite inițial de la noi. Soluție - Tot folosind comanda ping către serverul de mailing (mail.domeniu.tld de exemplu mail.hosterion.ro)

3. Clasica problemă de username și / sau parolă introduse incorect. Trebuie să vă asigurați că datele au fost copiate sau introduse corect, fără spațiu înainte sau după username și parolă. Soluție - Puteți accesa webmail.domeniu.tld în caz că aveți adresa de email atașată unui cont de găzduire și reîncercați datele de logare introducându-le manual.

Pentru a configura un client de mail puteți folosi baza noastră de cunostințe unde regăsiți cele mai populare servicii de mailing și cum se configurizează ele. Toate serviciile de mailing Hosterion au conectivitate prin SMTP, inclusiv pachetele noastre de găzduire la care singura limită la numărul de conturi și stocare este spațiul alocat pe pachetul de găzduire achiziționat.