Actualizare G Suite se numește acum Google Workspace și include noi facilități.
Atunci când ai nevoie de eficiență și productivitate pentru business-ul tău, G Suite îți oferă toate uneltele necesare, de la adrese de email personalizate, editare online colaborativă de documente, calendare partajate și până la spațiu de stocare în cloud.
O să îți explicăm mai jos ce este G Suite și de ce acest pachet de servicii Google ușurează munca echipei tale și te ajută să faci lucrurile mai rapid și mai eficient.
Dacă echipa ta are mai mult de 3 membri, în mod sigur de G Suite îți va crește productivitatea muncii.
Ce este G Suite?
G Suite este o colecție de aplicații Google, focusată pe un serviciu de email profesional și alte aplicații extrem de utile oricărei companii.
În funcție de câți colegi ai, G Suite vine cu 3 planuri și abonamente :
- Planul Basic cu stocare de 30Gb și 4 euro cost lunar per membru
- Planul Business cu stocare nelimitată, mai multe instrumente de lucru și un cost lunar de 8 euro per membru
- Planul Enterprise ce cuprinde mai multe unelte de securitate și productivitate, la un preț de 23 euro per utilizator.
În funcție de tipul afacerii și nevoile tale, vezi detaliile complete ale fiecărui plan G Suite.
Vorbind despre email, cu G Suite fiecare coleg al echipei va avea o adresă personalizată arondată business-ului tău de tip nume@afacerea ta.ro.
Fiecare cont de email are o capacitate de stocare de la 30 Gb și până la nelimitat în funcție de planul ales, stocarea datelor fiind făcută în Google Drive.
Hosterion oferă căsuțe de email gratuite la achiziția unui serviciu de găzduire, dar dacă ai nevoie de o soluție profesională trebuie să folosești un serviciu ca G Suite.
Atunci când vrei să îți dezvolți serios afacerea, adresa de email personalizată găzduită în cloud este obligatorie pentru a te proteja de spam și pentru a da încredere viitorilor tăi clienți.
Pe lângă soluția de email pentru echipă, G Suite vine și cu restul de instrumente necesare oricărui business.
Cu ce unelte vine G Suite?
Google Drive este o soluție de găzduire perfectă fie că vorbim de email, fotografii, documente și multe altele. Totuși de ce ai nevoie de Google Drive?
Google Drive permite căutarea inteligentă a fișierelor, gruparea imaginilor după tip, aranjarea fișierelor și distribuirea acestora între membrii echipei tale.
Indiferent în ce loc se află, fiecare coleg va putea vizualiza și modifica documente, acte și emailuri.
Știm că email-urile conțin fișiere de diverse dimensiuni care în timp pot umple o căsuță de email uzuală. G Suite rezolvă această problemă pentru toți membrii echipei tale.
Fie că vorbim de prezentări .PPT, videoclipuri de promovare sau fotografii de produse, Google Drive va stoca, păstra și sorta pentru identificarea ușoară, orice fișier de care are nevoie echipa ta.
Google Docs, Slides și Google Sheet sunt alternativa perfectă pentru Word, PowerPoint și Excel. Poți edita sau crea de la zero documente și foi de calcul.
Ambele utilitare sunt compatibile cu cele de la Microsoft și în plus poți modifica fișiere de tip .PDF și alte formate mai rare.
Nu există multe formate care să nu poată fi editate de către programele oferite de G Suite.
Documentele create în G Suite pot fi distribuite ușor colegilor tăi și sunt salvate în timp real.
În plus, se poate reveni oricând la o versiune anterioară a documentelor pentru că în G Suite sunt păstrate toate modificările anterioare.
Așadar, documentele afacerii tale sunt în siguranță și protejate de eroarea umană.
Ce mai oferă G Suite?
Dar G Suite mai are multe atuuri. Din populara suită mai amintim de :
Google Calendar ce permite planificarea evenimentelor, planurilor și a tot ceea ce urmează să se întâmple în compania ta.
Fie că vorbim de meeting-uri, lansări, vizite și multe altele, Google Calendar este o soluție practică și la care au acces toți colegii tăi.
Nici un business nu poate funcționa fără planificări atente, iar Google Calendar îndeplinește perfect această nevoie.
Google Keep îți permite să iei notițe rapide, să notezi idei noi și să îți setezi remind-ere.
Este aproape la fel de util ca Google Calendar și sunt sigur că vei renunța la notițele clasice dacă vei folosi G Suite.
Avantajele folosirii G Suite
Dacă nu te-ai convins până acum că G Suite este necesar afacerii tale, hai să recapitulăm avantajele acesteia.
Soluția de email de la Google este mult mai performantă și sigură față de cea gratuită oferită de serviciul de găzduire sau WordPress.
Vei avea email-urile protejate de erori și atacatori , ceea ce este vital pentru un business serios.
Toate aplicațiile G Suite sunt ușor de învățat și folosit pentru că , cel mai probabil, marea majoritate a colegilor tăi au deja un cont de Gmail sau au folosit măcar odată Google Docs.
G Suite funcționează perfect pe orice dispozitiv, de la laptop și până la smartphone. Astfel, poți accesa orice fișier, email, document sau prezentare de pe oricare din dispozitivele pe care le deții.
Soluția de stocare în Cloud îți permite să faci planuri și ședințe cu echipa ta de oriunde te-ai afla. Poți chiar să lucrezi de pe continente diferite, G Suite funcționează oriunde ai o conexiune internet disponibilă.
Pentru că ai nevoie de un serviciu de email și stocare fără erori, G Suite asigură un uptime de 99,9% pentru toate serviciile cuprinse în pachet.
Este unul din cele mai importante criterii atunci când alegi o astfel de soluție pentru afacerea ta. Nu ai vrea să afli cât te costă dacă un serviciu de email este căzut în timp ce închei un contract sau ai nevoie de un răspuns rapid la o problemă.
Merită prețul G Suite?
Deși nu este gratuit, G Suite nu este scump dacă pui la un loc toate utilitarele incluse în pachet.
Până la urmă acest serviciu de email costă mai puțin ca un abonament de telefon mobil dar este superior acestuia. Dacă ai internet poți să folosești Google Hangouts pentru un videocall cu toți membrii echipei de exemplu.
Dacă te-am convins că e cazul să încerci G Suite, vezi ce pachet și preț ți se potrivește din oferta noastră.
Hosterion este partener Google și oferă același preț. În plus, își oferim migrarea gratuită a email-urilor de pe platforma pe care o foloseai anterior.
Poți testa G Suite gratuit 30 de zile și să vezi dacă este ceea ce ai nevoie? De ce să nu încerci?
În mod sigur echipa ta va lucra mai rapid și va crește productivitatea rapid folosind această suită în locul uneia similare.
1 Pingback