The purpose of education is to replace an empty mind with an open one.

Malcolm Forbes

Pentru persoanele mereu dornice să învețe și să se perfecționeze a fost creat domeniul internet .academy. La cât de multe resurse există acum, în special în mediul online, ar fi păcat să ne limităm doar la informațiile primite în școală, întrucât învățatul nu ar trebui să se oprească odată cu terminarea studiilor.

Pentru cei care vor să se specializeze într-un anumit domeniu mereu apar noutăți, iar dacă am ales o anumită cale pe plan profesional, asta nu înseamnă că nu putem schimba traseul de-a lungul vieții.

În ultimii ani au apărut și s-au dezvoltat agențiile, atât fizice cât și online, care oferă cursuri de formare profesională, dar și de îmbunătățire a vieții personale. Ultimul an a fost provocare pentru desfășurarea acestora în mediul online în cea mai mare parte, însă s-au adaptat și cursanții și trainerii.

Extensia .academy ne duce inițial cu gândul la mediul academic, însă acesta nu este singurul domeniu în care este potrivită. Transmite ideea de calitate și profesionalism, caracteristici foarte căutate atunci când alegem ce lecții să urmăm și în cine să avem încredere.

Cui i se potrivește domeniul internet .academy?

  • Instituțiilor din învățământul superior.
  • Studenților și profesorilor. Aceștia pot crea comunități cu ajutorul extensiei .academy și pot îmbunătăți relația student-profesor.
  • Companiilor al căror nume conține cuvântul ”academy”.
  • Centrelor care oferă cursuri de specializare.
  • Oricui dorește să împărtășească noutăți și experiențe din mediul universitar. Elevii de liceu, în special, sunt interesați de asemenea subiecte pentru a se putea pregăti pentru această etapă din viață.

Fie că te adresezi celor care vor să învețe o limbă nouă, celor care se perfecționează sau care vor o schimbare, domeniul internet .academy este sugestiv pentru afacerea ta și poți ajunge mai ușor la publicul țintă.

Vrei să înregistrezi un domeniu .academy?

Mergi la înregistrare .academy pentru a beneficia de prețul promoțional de doar 12€ + TVA. Promoția este valabilă până la 28.02.2021.

Sau citește mai multe despre domenii .academy. Poți vedea și lista completă de domenii.