Categorie: extensia săptămânii Pagina 3 din 17

Domeniu internet .support – extensia săptămânii

Cu toții am întâlnit situații în care ne-am împotmolit în anumite proceduri și am avut nevoie de îndrumări pentru a duce la bun sfârșit ceea ce ne propusesem. Domeniul internet .support poate fi adaptat pentru orice sferă de activitate întrucât nevoia de ajutor există pretutindeni.

Suportul poate fi de diverse feluri: medical, tehnic, financiar etc. Odată cu dezvoltarea internetului s-au modificat și unele metode de acordare a ajutorului.

Domeniu internet .land – extensia săptămânii

Land really is the best art.

Andy Warhol

Domeniul internet .land este adresat afacerilor și persoanelor care se ocupă de terenuri și are scopul de a facilita întâlnirea dintre cerere și ofertă.

Domeniu internet .partners – extensia săptămânii

The strength of the team is each individual member. The strength of each member is the team.

Phil Jackson

Știm cu toții sentimentul plăcut pe care îl avem atunci când ne putem consulta cu un partener în privința unei situații. De multe ori, suntem atât de concentrați pe anumite subiecte, încât putem pierde din vedere unele aspecte. De aceea, implicarea altor persoane ar putea scoate la lumină interpretări la care nu reușeam să ajungem.

Termenul ”partener” îl punem cel mai adesea în expresia ”parteneri de afaceri”, însă nu ar trebui limitat doar la asta. Parteneri există și în alte sensuri: de viață, de călătorii, de joacă.

Domeniu internet .codes – extensia săptămânii

Act first, explain later.

Dan Brown

Codurile, sub diversele lor forme, fac parte din viața noastră cotidiană unde tehnologia are un rol extrem de mare. Fie că vorbim de companii IT sau de coduri promoționale, domeniul internet .codes este sugestiv, ușor de recunoscut și de memorat.

Extensia a apărut în 2014 și este dedicată publicului larg întrucât nu are nicio restricție la înregistrare.

Domeniu internet .link – extensia săptămânii

Domeniul internet .link este adresat site-urilor care își propun să aducă oamenii împreună și să creeze diverse legături.

Extensia poate avea o interpretare în sensul clasic, de legătură propriu-zisă, sau o interpretare în contextul actual al digitalizării, și anume de trimitere către alte pagini web. Este foarte utilă pentru cei preocupați de un anumit subiect, întrucât pot forma comunități și pot accesa paginile relevante pentru interesele lor.

Domeniu internet .media – extensia săptămânii

Domeniul internet .media oferă numeroase variante de utilizare. Poate fi folosit cu succes atât de companii sau de analiști media pentru site-urile lor, cât și de persoanele preocupate de acest subiect ce doresc să își expună părerile prin intermediul unui blog.

Termenul ”media” se referă la ramuri precum: jurnalism, film, artă, știri, televiziune. Fiind un domeniu cu multe activități, în 2014 a fost creată și o extensie internet dedicată acestei piețe.

Domeniu internet .direct – extensia săptămânii

După cum sugerează și numele, domeniul internet .direct a fost creat pentru a facilita transmiterea neîntreruptă a informațiilor de la furnizori către clienți și pentru a reduce cât mai mult numărul intermediarilor.

Indiferent de domeniul de activitate, consumatorii se așteaptă întotdeauna ca produsele și serviciile de care au nevoie să ajungă la ei cât mai curând. Totodată, este de dorit ca pe parcursul livrării să se evite, pe cât posibil, încurcăturile.

Cu cât mai mulți actori sunt implicați în acest proces, cu atât cresc șansele apariției unor situații neplăcute.

Domeniu internet .digital – extensia săptămânii

Sharing is good, and with digital technology, sharing is easy.

Richard Stallman

Revoluția tehnologică pe care o trăim de la începutul acestui secol a adus schimbări radicale în viețile noastre. Totul a căpătat un alt sens pe măsură ce mijloacele digitale au început să le înlocuiască pe cele clasice.

Din anul 2014 există și extensia internet .digital, care poate fi folosită pentru orice domeniu întrucât avansarea tehnologiei a avut impact asupra fiecărei sfere de activitate.

Cele mai multe companii s-au adaptat acestei schimbări, modificându-și operațiunile într-o măsură mai mică sau mare.

Domeniu internet .golf – extensia săptămânii

Success in this game depends less on strength of body than strength of mind and character.

Arnold Palmer

Golful este un sport a cărui origine este în Scoția, undeva în jurul anului 1500. Primind sprijin regal, acesta a cunoscut o popularitate din ce în ce mai mare în Europa, iar în secolul XIX a fost adoptat și de către țări de pe alte continente.

Având în vedere promotorii lui, golful este un joc caracterizat de eleganță, strategie și autocontrol.

Primul club de golf din România a fost inaugurat în 1929, iar prima lovitură aparține chiar Regelui Ferdinand I. În prezent, există 8 cluburi de golf în țara noastră,  iar în 2004 a luat naștere și Federația Română de Golf.

Domeniu internet .plus – extensia săptămânii

What clients are really interested in is honesty, plus a baseline of competence.

Patrick Lencioni

Domeniul internet .plus este potrivit celor care vor să transmită ideea de ”mai mult”. O bună parte din campaniile de marketing se bazează pe diferențierea de concurență, punându-se accent tocmai pe punctele forte ale companiei și pe beneficiile extra pe care le oferă clienților.

Ca și consumatori, cuvântul ”plus” ne duce cu gândul la avantajele pe care le putem primi de la furnizori sau alte gratuități. Companiile pot alege domeniul internet .plus în cazul în care doresc să arate că ele oferă cea mai bună variantă pentru nevoile clienților, cel mai bun raport calitate/preț și cât mai multe avantaje.